CSM Vaslui se pregătește pentru un nou examen important în lupta pentru play-off, urmând să întâlnească sâmbătă, 8 noiembrie, formația Bucovina Rădăuți. Înaintea partidei, căpitanul echipei, Vlăduț Mocanu, a transmis un mesaj mobilizator către fanii vasluieni, pe care îi invită în număr cât mai mare la stadion.
Fotbalistul, care a preluat recent banderola de la liderul Dragoș Grigore – schimbat la pauza meciului cu Știința Miroslava din cauza unor probleme medicale, speră ca sprijinul publicului să fie decisiv în obținerea unei victorii.
„Sâmbătă vă așteptăm de la ora 14:00 pe stadion. Vom da tot ce putem să obținem cele trei puncte pentru a continua lupta pentru calificarea în play-off. Va fi un meci dificil, cu o echipă cu multă experiență, dar cu siguranță prezența suporterilor la stadion ne va fi de mare folos și ne va duce către victorie. Vă mulțumim pentru sprijin și vă așteptăm în continuare lângă noi!”, a declarat Vlăduț Mocanu.
Partida dintre CSM Vaslui și Bucovina Rădăuți se va disputa sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 14:00, pe Stadionul Municipal Vaslui, iar intrarea este liberă.

